D**** V A*** M**** I************ I**********
ReclamantP******* C****** C*******
PârâtAdmite cererea formulată de Dancs V. Anna Maria Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâtul P******* C****** C*******. Aplică pârâtului o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, până la îndeplinirea obligaţiei să emită/aprobe aviz de oportunitate favorabil pentru elaborarea PUZ - ului în vederea introducerii în intravilanul agricol al localităţii Comandau a imobilului înscris în CF 23136 tarla 6, parcela nr.43/8, nr. cadastral 23136 Comandau, în scopul edificării construcţiilor menţionate în certificatul de urbanism nr.337/19.07.2016, obligaţie stabilită prin sentinţa civilă nr. 972/20.12.2018 pronunţată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr. 900/119/2018, definitivă prin nerecurare faţă de pârâtul P******* C****** C*******. Aplică pârâtului P******* C****** C******* o penalitate de 1.000 lei pe zi de întârziere, începând cu data prezentei şi până la executarea obligaţiei cuprinse în sentinţa civilă nr. 972/20.12.2018 pronunţată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr. 900/119/2018, definitivă prin nerecurare faţă de pârâtul P******* C****** C*******. Obligă pârâtul P******* C****** C******* să plătească în favoarea creditoarei Dancs V. Anna Maria Întreprindere Individuală penalitatea de 1.000 lei pe zi de întârziere, începând cu data prezentei şi până la executarea obligaţiei cuprinse în sentinţa civilă nr. 972/20.12.2018 pronunţată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr. 900/119/2018, definitivă prin nerecurare faţă de pârâtul P******* C****** C*******. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, recursul urmând să fie introdus la Tribunalul Covasna.
Hotarare 27/2019 din 04.04.2019