P******* C****** T*****
IntimatM**** R******
Apelant ReclamantB***** R*** M****
Intimat PârâtB***** C******
Intimat PârâtAdmite excepţia nelegalităţii Autorizaţiei de Construire nr. 2/24.04.2017 emisă de către Primăria Tiream, invocată pe cale de excepţie de către apelant. Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa atacată, în sensul că admite capătul de cerere privind demolarea zidului. Obligă pârâţii la demolarea zidului ridicat în spatele imobilului reclamantei în imediata apropiere a liniei de hotar. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Ia act de faptul că apelanta a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs se depune la Tribunalul Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 16.04.2020.
Hotarare 180/2020 din 16.04.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 16.04.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.04.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 02.04.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.03.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 19.03.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2020Amână cauza la data de 03.03.2020, sala 8, ora 9:00, în vederea stabilirii unui termen pentru cercetarea la faţa locului.
Incheiere de sedinta din 21.01.2020Amână cauza la data de 21.01.2020, sala 8, ora 9:00, în vederea efectuării unei cercetări la faţa locului la data de 17.01.2020.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019Amână cauza la data de 19.11.2019, sala 8, ora 9:00 pentru a se lua la cunoştinţă de actele depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Amână cauza la data de 22.10.2019, sala 8, ora 9:00 în vederea introducerii în cauză a Primăriei Tiream.
Incheiere de sedinta din 24.09.2019Respinge ca nefondate excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate.
Incheiere de sedinta din 09.07.2019Amână pronunţarea asupra excepţiilor invocate de părţi la data de 09.07.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în temeiul dispoziţiilor art.396 alin.2 C.pr.civ.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2019Amână pronunţarea asupra excepţiilor invocate de părţi la data de 02.07.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în temeiul dispoziţiilor art.396 alin.2 C.pr.civ. Amână cauza la data de 24.09.2019, ora 09,00, sala 8.
Incheiere de sedinta din 18.06.2019