I***** D*** F****** A* - L* I***** R****** S*
ReclamantG****** I*****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1042,11 lei din care: 387,80 lei – contravaloare servicii prestate, 44,58 lei – penalităţi de întârziere conform contractului, 609,73 lei – daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, calculate conform prevederilor contractuale, precum şi suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Hotărâre executorie de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 1031 al. 3 Cod procedură civilă. În conformitate cu dispoziţiile art. 1033 Cod procedură civilă, prezenta hotărâre este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Câmpulung. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu azi 26 septembrie 2019. În conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu2161/2019 din 26.09.2019Dispune citarea reclamantei cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării sumei de 50 lei reprezentând taxă de timbru calculată potrivit dispoziţiilor art. 6 alin . 1 OUG nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii. Amână cauza la data de 26 septembrie 2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 septembrie 2019
Incheiere de sedinta din 19.09.2019