C************* D******** L* A***** Z****** G****** G******
ReclamantG**** F********* B*****
PârâtM********* A***** Ş* P******** (****
PârâtDin oficiu, dispune îndreptare a erorii materiale strecurate în aliniatul 7 al sentinţei civile nr. 1257 din 6 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul cu nr. 376/119/2019, având ca părţi pe reclamantul Composesoratul Doboşeni, şi pe pârâţii G**** F********* B*****, şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în sensul că în loc de greşit „ Obligă pârâţii , în solidar, să plătească reclamantului suma de 38.395,04 lei cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă nerecoltată de pe suprafaţa de pădure de 43,80 ha încadrată în tipul II de categorii funcţionale aferentă anului 2018. ” se trece corect „Obligă pârâţii , în solidar, să plătească reclamantului suma de 38.395,04 lei cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă nerecoltată de pe suprafaţa de pădure de 148,40 ha încadrată în tipul II de categorii funcţionale aferentă anului 2018 ”. Cu drept de recurs în termen d e15 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Tribunalul Covasna. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi – 13 decembrie 2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.12.2019Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor, invocată de acesta prin întâmpinare. Respinge excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii prin raportare la natura actului administrativ atacat invocată de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor prin întâmpinare. Respinge excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii prin raportare la obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile invocată de pârâţi prin întâmpinările depuse la dosar.Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţi prin întâmpinările depuse la dosar.Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Composesoratul Doboşeni, în contradictoriu cu pârâţii G**** F********* B*****, şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, şi în consecinţă: Dispune anularea actului administrativ nr. 7300-7315/1/03.09.2018 emis de pârâta G**** F********* B***** în privinţa reclamantului. Obligă pârâţii , în solidar, să plătească reclamantului suma de 38.395,04 lei cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă nerecoltată de pe suprafaţa de pădure de 43,80 ha încadrată în tipul II de categorii funcţionale aferentă anului 2018. Obligă pârâţii la plata dobânzii legale ce se va calculat asupra sumei de 38.395,04 lei, începând cu data de 22 martie 2019 şi până la data plăţii debitului. Obligă pârâţii să plătească reclamantului suma de 1850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Tribunalul Covasna. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi - 6 decembrie 2019.
Hotarare 1257/2019 din 06.12.2019Amână pronunţarea pentru data de 06.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.11.2019Amana pronuntarea pentru data de 22.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2019Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 04.10.2019Pentru comunicarea înscrisurilor către pârâţi.
Incheiere de sedinta din 06.09.2019pentru administrarea unor probe suplimentare
Incheiere de sedinta din 21.06.2019admite cererea de amanare
Incheiere de sedinta din 24.05.2019