Dosar 386/119/2019 din 26.03.2019

contestaţie act administrativ fiscal


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 386/119/2019
Data dosar:
26.03.2019
Instanta:
Tribunalul Covasna
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
contestaţie act administrativ fiscal
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2019 la ora 9:00

    Complet: CC12
  • Respinge cererea

    Respinge contestaţia formulată şi modificată de reclamanta SC Finstmana SRL, în contradictoriu cu pârâta Municipiul Târgu Secuiesc (Unitatea Administrativ Teritorială Târgu Secuiesc), împotriva deciziei de impunere pentru anul 2018 cu nr.141860/53531 din 27.09.2018 şi a deciziei nr. 23185/27.12.2018, emise de pârât. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Tribunalul Covasna. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi – 29.11.2019.

    Hotarare 1231/2019 din 29.11.2019
  • Sedinta din data de 22.11.2019 la ora 9:00

    Complet: CC12
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 29.11.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.11.2019
  • Sedinta din data de 08.11.2019 la ora 9:00

    Complet: CC12
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea pentru data de 22.11.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2019
  • Sedinta din data de 04.10.2019 la ora 9:00

    Complet: CC12
  • Amână cauza

    pentru completarea înscrisurilor din dosar

    Incheiere de sedinta din 04.10.2019
  • Sedinta din data de 06.09.2019 la ora 9:00

    Complet: CC12
  • Amână cauza

    Pentru completarea documentelor dosarului.

    Incheiere de sedinta din 06.09.2019
  • Sedinta din data de 21.06.2019 la ora 9:00

    Complet: CC12
  • Amână cauza

    pentru ca pârâta sa depună înscrisuri, amana cauza la 06.09.2019

    Incheiere de sedinta din 21.06.2019
  • Sedinta din data de 24.05.2019 la ora 9:00

    Complet: CC12
  • Amână cauza

    Fata de modificarea actiunii, pentru a se comunica pârâţilor noi indicaţi, fiind lipsa de procedura, amana cauza la 21.06.2019

    Incheiere de sedinta din 24.05.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD