L**** O*** E****
Intimat ReclamantŢ***** C****** C*********
Intimat ReclamantŢ***** I***
Intimat PârâtŢ***** I***
Intimat PârâtP************ Ţ****** E****
Apelant PârâtAnulează ca netimbrat apelul declarat de pârâta Popescu (fostă Ţampău) Elena împotriva sentinţei civile nr. 3110 din data de 04.12.2018, pronunţată de Judecătoria Roman. Obligă apelanta-pârâtă Popescu (fostă Ţampău)Elena să plătească intimaţilor-reclamanţi Lazăr Oana Elena şi Tampău Cătălin Constantin suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată azi, 01.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 947/2020 din 01.10.2020În conformitate cu prevederile art. 63 al. 11 Capitolul VII din Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14.04.2020, constată cauza suspendată de drept, pe durata stării de urgenţă.
Respinge ca tardivă cererea având ca obiect ajutor public judiciar formulată în dosarul cauzei de apelanta-pârâtă Popescu Elena. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată azi, 20.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020S-a amânat judecarea cauzei pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar, respectiv pentru timbrarea cererii de apel.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020