B***** M*****
InculpatS***** G****** A***
Parte vătămatăP***** M***** D****
Parte vătămatăDosar penal nr. 4479/324/2019/a1 ÎNCH.(minută) 10.10.2019 Conform art. 346 alin.1 NCPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2847/P/2019 din 03.09.2019 Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală , privind pe inculpatul BM(***) aflat sub măsura controlului judiciar, trimis în judecată, pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj, prevăzută de art. 257 alin.1 şi 4 Cod penal raportat la art.206 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.113 alin.3 Cod penal şi art.38 alin.1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei şi acordă termen la data de 24.10.2019, sala 1, ora 8,30 pentru când: vor fi citate păr?ile, inculpatul minor la data săvârşirii faptei, părinţii inculpatului, Serviciul de Probaţiune Galaţi, cele două persoane vătămate, se vor emite adrese pentru inculpatul minor şi pentru efectuarea unui referat de evaluare al inculpatului. Onorariul apărătorului din oficiu pentru pers. inculpatul în sumă de 313 lei - av Alexa Alexandru, conf. delegatiei nr 481/2019 va fi avansat din fondurile MJ către SAJ Tecuci. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 10 09 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 10.10.2019