C***** Ş*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 Cpp rap. la art. 335 alin. 1 Cp cu aplic. art. 44 alin. 1 din Cp si art. 396 alin 10 Cpp condamnă pe inculpatul COCLEA ?TEFAN,la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzuta de art. 335 alin 1 Cp, faptă comisă la data de 29.06.2018. Constata că prin sentinţa penala nr. 69/31.10.2017 a Judecătoriei Sălişte, definitivă prin neapelare la 13.11.2017, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, fata de care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare 2 ani. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat in prezenta cauza a fost săvârşită in termenul de încercare stabilit prin sentinţa nr. 69/31.10.2017 a Judecătoriei Sălişte, definitivă prin neapelare la 13.11.2017. In baza art. 96 alin. 4 Cp, dispune revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 8 luni închisoare aplicata prin sentinţa penala nr 69/31.10.2017 a Judecătoriei Sălişte, definitivă prin neapelare la 13.11.2017 si dispune executarea în întregime a pedepsei. In baza art. 44 alin 1 Cp raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care va adăuga sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, 8 luni închisoare, astfel că persoana condamnată va executa o pedeapsă de 11 luni şi 20 de zile închisoare. Dispune executarea pedepsei prin privare de liberate. În baza art. 274 alin. 1 Cpp, obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2020.
Hotarare 84/2020 din 04.03.2020STABILESTE PRONUNŢAREA LA 04.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2020lipsa inculpat
Incheiere de sedinta din 22.01.2020lipsa de aparare
Incheiere de sedinta din 04.12.2019