K***** I***** I********** R* S*
ReclamantH** D****** N*******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâta H** D****** N*******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 654.39 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate şi suma de 185,37 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor contractuale facturate. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în continuare în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere, începând cu data de 10.06.2017, data scadenţei ultimei facturi, şi până la plata integrală a debitului principal. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Reşiţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi data de 28.11.2019.
Hotararecameraconsiliu4322/2019 din 28.11.2019Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei în susţinerea acţiunii, având în vedere că acestea sunt admisibile şi de natură a contribui la soluţionarea acesteia. Raportat la capătul de cerere privind penalităţile de întârziere pune în vedere reclamantei să menţioneze concret care este data de la care solicită aceste penalităţi, respectiv care este data ultimei facturi emise precum şi seria şi numărul facturii. Amână cauza pentru data de 28.11.2019.
Incheiere de sedinta din 31.10.2019