A******** A****
Parte civilăO****** D****** I*****
InculpatS******* J******* D* U****** "*** I*** C** N*** S******
Parte civilăS******** J******* D* A******** S******
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. 1 teza I Cod pr.pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 966/P/2019 din data de 23.05.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul ORĂŞANU DUMITRU-IULIAN, trimis în judecată sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. 1 Cod penal, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, prevăzută şi pedepsită de art. 336. alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal şi „părăsirea locului accidentului”, prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul ORĂŞANU DUMITRU-IULIAN. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. În baza art. 346 alin. 1 teza a II-a Cod pr.pen., prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatului ORĂŞANU DUMITRU-IULIAN şi părţilor civile A******** A****, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 02.07.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 02.07.2019