D******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** B**************
Intimat ReclamantS* T******** S*
Apelant PârâtAdmite apelul declarat de apelantul SC T. SA împotriva sentinţei civile nr. 974/2019 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 5936/190/2018, în contradictoriu cu intimata DGASPC B-N. Anulează sentinţa apelată, constată necompetenţa materială a Judecătoriei Bistriţa şi trimite cauza spre judecată Tribunalului Bistriţa-Năsăud – Secţia a II -a Civilă şi de contencios administrativ – completele specializate în materia contenciosului administrativ şi fiscal. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 C.proc.civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 20.12.2019.
Hotarare 947/2019 din 20.12.2019Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 20 decembrie 2019 cu menţiunea că potrivit disp. art. 396 alin. 2 NCPC ,,pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2019încuviinţat cererea de amânare formulată de mandatara apelantului
Incheiere de sedinta din 31.10.2019