C******** L**** T***** P*** D******* D* Î********** Ş* A*********** P*********
ReclamantL********** I*******
PârâtL********** M****
PârâtL********** P***
PârâtIa act că reclamantul renunţă la judecata cererii de chemare în judecată. Cu drept de recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Tulcea. Pronunţată în data de 03.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1944/2020 din 03.11.2020Amână cauza la data de 03.11.2020 pentru continuitatea completului
Incheiere de sedinta din 08.09.2020Având în vedere dispoziţiile art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României publicat în MO nr. 212/16.03.2020, Partea I, conform cărora „ În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop”, constată suspendată de drept judecata prezentei cauze.
Amână cauza la data de 07.04.2020 pentru administrarea probelor încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020