Dosar 688/1285/2019 din 25.07.2019

ordonanţă preşedinţială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 688/1285/2019
Data dosar:
25.07.2019
Instanta:
Tribunalul Comercial Cluj
Departament:
Comercial
Obiect:
ordonanţă preşedinţială
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.07.2019 la ora 11:00

    Complet: Complet Nou Directe Vacanta 1
  • Respinge cererea

    Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta N I SRL, în contradictoriu cu pârâtele K R SCS, şi R M SRL, având ca obiect obligarea pârâtelor la încetarea imediată a activităţilor de distribuţie şi comercializare a produselor marca „O bag” pe teritoriul României şi interzicerea derulării acestor activităţi până la soluţionarea definitivă a litigiului de fond şi obligarea pârâtei K R SCS la îndepărtarea din oferta comercială (pliante, site web, cataloage, materiale promoţionale etc.) a produselor marca „O bag” şi interzicerea inserării în oferta comercială a acestor produse, până la soluţionarea definitivă a litigiului pe fond, cu cheltuieli de judecată, pe calea ordonanţei preşedinţiale. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 25 iulie 2019.

    Hotarare 1354/2019 din 25.07.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD