R*** Ş*****
InculpatE** C******
InculpatA************ R********** B******** D**** D******
Parte civilă1. În temeiul art. 396, alin. 1, 2, C.pr.pen., cu aplic. art. 396, alin.10, C.pr.pen., raportat la art. 61, alin. 2 şi alin. 4, lit. a, C. pen. condamnă pe inculpatul R*** Ş*****, , la pedeapsa amenzii în cuantum de 2700 lei, echivalentul a 90 zile amendă (suma corespunzătoare unei zile amendă este 30 lei), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit” prev. şi ped. de art. 64, lit. a din OUG 23/2008. În temeiul art. 64 din. OUG 23/2008, aplică inculpatului R*** Ş***** pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a pescui pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 396, alin. 1, 2, C.pr.pen., cu aplic. art. 396, alin.10, C.pr.pen., raportat la art. 61 alin. 2 şi alin. 4, lit. a, C. pen. condamnă pe inculpatul R*** Ş*****, la pedeapsa amenzii în cuantum de 1800 lei, echivalentul a 60 zile amendă (suma corespunzătoare unei zile amendă este 30 lei) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere si folosire la pescuit de către persoanele neautorizate a uneltelor de pescuit comercial” prev. şi ped. de art. 64, lit. i din O.U.G. nr. 23/2008. În temeiul art. 64 din. OUG 23/2008, aplică inculpatului R*** Ş***** pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a pescui pe o durată de 1 an. Constată că inculpatul R*** Ş***** a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 843/02.05.2019 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 3752/327/2018, menţinută si definitivă la data de 03.10.2019, la pedeapsa de 90 zile-amendă reprezentând 2700 lei şi i-a fost interzis acestuia să pescuiască timp de 1 an, fapta concurentă cu cele deduse prezentei judecăţi. În temeiul art. 38-39 alin.1, lit. c, C.pen. contopeşte cele 3 pedepse principale astfel aplicate, stabilind pedeapsa cea mai grea de 2700 lei amenda, la care se adaugă un spor de 1500 lei, urmând ca pentru inculpatul R*** Ş***** să execute pedeapsa rezultantă de 4200 lei amendă penală. În temeiul art. 45, alin. 3, lit. a, C.pen. contopeşte pedepsele complementare astfel aplicate şi ca urmare interzice inculpatului R*** Ş***** ca pedeapsă complementară rezultantă exercitarea dreptului de a pescui pe o durată de 2 ani, începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare. Constată că inculpatul R*** Ş***** a achitat in parte (2700 lei) amenda astfel stabilita, urmând ca acesta sa achite diferenţa rămasă neexecutata in cuantum de 1500 lei. 2. În temeiul art. 396, alin. 1, 2, C.pr.pen., cu aplic. art. 396, alin.10, C.pr.pen., raportat la art. 61, alin. 2 şi alin. 4, lit. a, C. pen. condamnă pe inculpatul E** C******, , la pedeapsa amenzii în cuantum de 1800 lei, echivalentul a 90 zile amendă (suma corespunzătoare unei zile amendă este 20 lei) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit” prev. şi ped. de art. 64, lit. a din OUG 23/2008. În temeiul art. 64 din. OUG 23/2008, aplică inculpatului E** C****** pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a pescui pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 396, alin. 1, 2, şi 10, C.pr.pen., cu aplic. art. 396, alin.10, C.pr.pen., raportat la art. 61 alin. 2 şi alin. 4, lit. a, C. pen. condamnă pe inculpatul E** C******, la pedeapsa amenzii în cuantum de 1200 lei, echivalentul a 60 zile amendă (suma corespunzătoare unei zile amendă este 20 lei) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere si folosire la pescuit de către persoanele neautorizate a uneltelor de pescuit comercial” prev. şi ped. de art. 64, lit. i din O.U.G. nr. 23/2008. În temeiul art. 64 din. OUG 23/2008, aplică inculpatului E** C****** pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a pescui pe o durată de 1 an. Constată că inculpatul E** C****** a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 129/27.03.2020, pronunţată de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 6670/118/2019, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2020, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător, fapta din 29.04.2018 concurentă cu cele deduse prezentei judecăţi. În baza art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului E** C****** pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, stabilite conform art.92 Cod penal. În temeiul art. 38-39 alin.1, lit. e, C.pen. contopeşte cele 3 pedepse principale astfel aplicate, stabilind pedeapsa principala cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă rezultanta amenzii de 2200 lei amendă penală (pedeapsa cea mai grea de 1800 lei amenda, la care se adaugă un spor de 400 lei), urmând ca pentru inculpatul E** C****** să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare la care se adaugă 2200 lei amendă penală. Menţine suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicate inculpatului E** C****** pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, stabilite conform art.92 Cod penal, dispusa prin sentinţa penală nr. 129/27.03.2020, pronunţată de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 6670/118/2019, definitivă prin neapelare la data de 23.06.2020. În temeiul art. 45, alin.3, lit. a, C.pen. contopeşte pedepsele complementare astfel aplicate şi ca urmare interzice inculpatului E** C****** ca pedeapsă complementară rezultantă exercitarea dreptului de a pescui pe o durată de 2 ani, începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare. Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoz. art. 63, C.pen., respectiv asupra faptului că sustragerea cu rea-credinţă de la executarea pedepsei amenzii, conduce la înlocuirea numărului de zile-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare. În temeiul art. 549 ind. 1, alin. (5), lit. b), C.proc.pen. cu aplic. art. 112, alin. 1, lit. b, C. pen. raportat la art. 66 din OUG nr.23/2008, dispune confiscarea specială de la inculpaţi cu privire la bunurile introduse la Camera de Corpuri şi Obiecte Delicte din cadrul I.P.J. Tulcea conform dovezii seria TL nr.248017 din 02.08.2018. În temeiul art. 549 ind. 1, alin. (5), lit. b), C.proc.pen. cu aplic. art. 66, alin. 2 din O.U.G nr. 23 din 2008 privind pescuitul şi acvacultura şi cu art. 112, alin. 1, lit. e) din Codul penal, dispune confiscarea specială cu privire la contravaloarea cantităţii de 17,4 kg peşte, în valoare de 174 lei, conform N.R.C.D. nr. 51 din data de 25.07.2018, predat spre valorificare către S.C. GHIBAN&CO TRIDENT S.R.L.. În temeiul art. 397, alin. (1), C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi urm. C. civ. respinge ca rămasă fără obiect acţiunea civilă formulată de partea civilă ARBDD Tulcea, cu sediul din Mun. Tulcea, str. Portului, nr. 34A, jud. Tulcea. În temeiul art. 274 alin.1 şi 2 C.pr.pen., obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 2000 lei ce vor fi suportate de către aceştia, în mod egal, fiecare dintre ei câte 1000 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.04.2021.
Hotarare 531/2021 din 09.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 09.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 02.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2021TERMEN INTRODUS DIN EROARE
Amana cauza pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 07.12.2020Amână judecarea cauzei pentru administrarea probelor propuse la data de 07.12.2020.
Incheiere de sedinta din 14.09.2020Având in vedere dispozi?iile art. 64, alin 5, capitolul VII din Decretul nr. 240/2020, emis de Preşedintele României, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României „ Procesele penale aflate în curs pe rolul instan?elor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgen?ă...”, constata suspendată de drept judecata prezentei cauze. Judecător , Eugen Emil Paralescu
Incheiere suspendare din 11.05.2020