C******* F******
InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 335 al. 1 Cod penal raportat la art. 396 al. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, condamna pe inculpatul C******* F****** la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 22.01.2017). În baza dispoziţiilor art. 323 Cod penal raportat la art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, condamna pe inculpatul C******* F******, la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de uz de fals (fapta din data de 22.01.2017). În baza dispoziţiilor art. 335 al. 1 Cod penal raportat la art. 396 al. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală, condamna pe inculpatul C******* F******, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 16.10.2017). În baza art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 3 Cod penal, constată că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat prin prezenta sentinţă în stare de recidivă postexecutorie în raport cu infracţiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1299/14.10.2014 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 29.10.2004. Constată că prin sentinţa penală nr. 443/22.02.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosar nr. 29827/4/2016, definitivă prin neapelare la data de 07.03.2017, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, fiindu-i aplicată pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a, lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani, precum şi interzicerea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie. Constată că prin încheierea din data de 30.05.2017 s-a admis redeschiderea procesului penal, sens în care a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 443/22.02.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosar nr. 29827/4/2016, iar prin sentinţa penală nr. 1627/25.05.2018 pronunţată în dosarul penal nr. 9183/4/2017 de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti definitivă prin decizia penală nr. 466/03.04.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, fiindu-i aplicată pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a, lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani, precum şi interzicerea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală enunţată anterior în pedepse componente, respectiv: - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere Constată că prin sentinţa penală nr.1916/15.06.2018, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, în dosar nr.4649/211/2018, definitivă prin decizia penală nr. 1058/28.09.2018 a Curţii de Apel Cluj, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, fiindu-i aplicată pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a, lit. b lit. l Cod penal pe o durată de 2 ani, precum şi interzicerea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie. Constată că prin sentinţa penală nr. 264/09.10.2019, pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. 1578/117/2019, definitivă prin decizia penală nr. 47/17.01.2020 a Curţii de Apel Cluj, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani 10 luni şi 673 zile închisoare, fiindu-i aplicată pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a, b, n şi o Cod penal pe o durată de 4 ani, precum şi interzicerea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani 10 luni şi 673 zile închisoare, stabilită prin sentinţa penală enunţată anterior în pedepse componente, respectiv: - pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane - pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus revocarea liberării condiţionate din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 443/2017 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Constată că prin sentinţa penală nr.556/15.11.2019, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosar nr.7212/94/2019, definitivă prin decizia penală nr. 70/05.02.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, fiindu-i aplicată pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a, b, l Cod penal pe o durată de 2 ani, precum şi interzicerea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală enunţată anterior în pedepse componente, respectiv: - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere - pedeapsa de 2 ani închisoare – aplicată prin sentinţa penală nr. 1916/15.06.2018 a Judecătoriei Cluj Napoca - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare - aplicată prin sentinţa penală nr. 1627/25.05.2018 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare – aplicată prin sentinţa penală nr. 1627/25.05.2018 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti Constată că prin sentinţa penală nr.292/15.07.2020, pronunţată de Judecătoria Sibiu, în dosar nr.10451/306/2019, definitivă prin neapelare la data de 08.09.2020, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 8 luni închisoare, fiindu-i aplicată pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a,b, l, n şi o Cod penal, precum şi interzicerea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 8 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală enunţată anterior în pedepse componente, respectiv: - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis de conducere - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare - aplicată prin sentinţa penală nr. 1627/25.05.2018 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - pedeapsa de 2 ani închisoare – aplicată prin sentinţa penală nr. 1916/15.06.2018 a Judecătoriei Cluj Napoca - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare - aplicată prin sentinţa penală nr. 556/15.11.2019 a Judecătoriei Buftea Prin aceeaşi sentinţă, s-a făcut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 43 alin. 1 Cod penal, fiind reţinută existenţa unei recidive postcondamnatorii între pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 1916/15.06.2018, respectiv sentinţa penală nr. 264/09.10.2019. Constată că prin sentinţa penală nr. 931/02.12.2020, pronunţată de Judecătoria 3 Bucureşti, în dosar nr. 3022/301/2020, definitivă prin neapelare la data de 29.12.2020, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 4 luni închisoare, fiindu-i aplicată pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a,b, l, n şi o Cod penal, precum şi interzicerea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 4 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală enunţată anterior în pedepse componente, respectiv: - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis de conducere - -pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis de conducere - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis de conducere - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare - aplicată prin sentinţa penală nr. 1627/25.05.2018 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - pedeapsa de 2 ani închisoare – aplicată prin sentinţa penală nr. 1916/15.06.2018 a Judecătoriei Cluj Napoca - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare - aplicată prin sentinţa penală nr. 556/15.11.2019 a Judecătoriei Buftea Prin aceeaşi sentinţă, s-a făcut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 43 alin. 1 Cod penal, fiind reţinută existenţa unei recidive postcondamnatorii între pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 1916/15.06.2018, respectiv sentinţa penală nr. 264/09.10.2019. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, constată că infracţiunile care fac obiectul prezentului dosar sunt în concurs cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin: - sentinţa penală nr. 1627/25.05.2018 pronunţată în dosarul penal nr. 9183/4/2017 de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti definitivă prin decizia penală nr. 466/03.04.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, la două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare - sentinţa penală nr.1916/15.06.2018, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, în dosar nr.4649/211/2018, definitivă prin decizia penală nr. 1058/28.09.2018 a Curţii de Apel Cluj, la pedeapsa de 2 ani închisoare - sentinţa penală nr.556/15.11.2019, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosar nr.7212/94/2019, definitivă prin decizia penală nr. 70/05.02.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare - sentinţa penală nr.292/15.07.2020, pronunţată de Judecătoria Sibiu, în dosar nr.10451/306/2019, definitivă prin neapelare la data de 08.09.2020, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare - sentinţa penală nr. 931/02.12.2020, pronunţată de Judecătoria 3 Bucureşti, în dosar nr. 3022/301/2020, definitivă prin neapelare la data de 29.12.2020, la 3 pedepse a câte 1 an închisoare În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal raportat la art.38 alin. 1 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele stabilite prin hotărârile judecătoreşti mai sus men?ionate, ?i aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor fix şi obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 45 luni închisoare, pedeapsa rezultantă parţială I fiind de 5 ani şi 9 luni închisoare. Constată că după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 1916/15.06.2018 a Judecătoriei Cluj Napoca, pronunţată în dosarul nr. 4649/211/2018, definitivă prin decizia penală nr. 1038/28.09.2018 a Curţii de Apel Cluj inculpatul a săvârşit alte infracţiuni în stare de recidivă postcondamnatorie, infracţiunile ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 264/09.10.2019 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 47/A/17.01.2020 a Curţii de Apel Cluj, (faptele continuate epuizate în octombrie/noiembrie 2018), astfel cum s-a stabilit prin sentinţa penală nr. 687/17.03.2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dos. nr. 4302/302/2020, definitivă prin decizia penală nr. 302/C/16.04.2020 a Tribunalului Bucureşti. Descontopeşte pedeapsa rezultantă stabilită prin sentinţa penală nr. 264/09.10.2019 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 47/A/17.01.2020 a Curţii de Apel Cluj, (faptele continuate epuizate în octombrie/noiembrie 2018) în: - restul de 673 de zile închisoare - pedepasa de 4 ani şi 10 luni închisoare rezultată în urma contopirii a două pedepse stabilite pentru fapte concurente: pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea pe 4 ani a exerciţiului drepturilor prev.de art.66 al.1 lit.a, b, n, o C.penal. aplicată pentru infracţiunea de trafic de persoane, p.p.de art.210 al.1 lit.a C.penal rap.la art.182 lit.c C.penal, cu art.35 al.1, art.41 al.1, art.43 al.5 C.penal, art.396 al.10 C.pr.pen., şi pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare şi interzicerea pe 4 ani a exerciţiului drepturilor prev.de art.66 al.1 lit.a, b, n, o C.penal. aplicată pentru infracţiunea de proxenetism, p.p.de art.213 al.1 C.penal, cu art.35 al.1 C.penal, art.41 al.1, art.43 al.5 C.penal, art.396 al.10 C.pr.pen. În baza art.43 alin.1 C.pen, adaugă la pedeapsa rezultanta parţială I de 5 ani şi 9 luni închisoare, stabilită pentru primul termen al recidivei, pedeapsa rezultanta parţială II de 4 ani şi 10 luni închisoare, menţionată anterior, ce reprezintă al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, astfel încât inculpatul C******* F****** va executa o pedeapsă rezultantă de 10 ani şi 7 luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin.2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de : art. 66 alin.1 lit. a, b pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii; art. 66 alin.1 l C.p. (dreptul de a se afla în Cluj Napoca) pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii; şi art. 66 alin.1 lit. n, o C.penal (respectiv dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoanele vătămate Florea Ioana şi Mihai Dana Florentina, respectiv de a se apropia de locuinţa acestora) pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 45 alin. 5 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b, l, n, o C.p., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 alin. (1) şi a art. 40 alin. (3) C. pen., deduce din pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 7 luni închisoare durata reţinerii şi arestării preventive şi durata pedepsei deja executate respectiv: de la 4.04.2017 la 30.05.2017 şi de la 11.02.2018 la zi. Anulează mandatele de executare emise în baza sentinţelor concurente reţinute anterior şi dispune emiterea unui nou mandat de executare, la rămânerea definitivă a prezentei. În baza art. 272, respectiv 274 alin. 1 Cod procedură, penală obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (suma de 640 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 360 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente camerei preliminare şi judecăţii). În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu Milaciu Alexandra desemnat în cauză pentru inculpat în faza de urmărire penală, conform delega?iei nr.98/17.01.2019, emisă de Baroul Alba, rămâne în sarcina statului ?i urmează a fi achitată din fondurile Ministerului Justi?iei. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 1495 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu Lăncrăjan Franchini Alexandra desemnat în cauză pentru faza de cameră preliminară şi de judecată, conform delega?iei nr. 2037/24.10.2019, emisă de Baroul Alba, rămâne în sarcina statului ?i urmează a fi achitată din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 02.04.2021.
Hotarare 161/2021 din 02.04.2021Amână pronun?area la data de 02.04.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2021Stabileşte termen de pronunţare la data de 18.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2021Faţă de schimbarea încadrării juridice a faptei
Incheiere de sedinta din 03.02.2021pentru studierea înscrisurilor depuse
Incheiere de sedinta din 20.01.2021pentru ob?inerea rela?iilor solicitate
Incheiere de sedinta din 25.11.2020fată de cererea de abtinere formulata de preşedintele completului de judecată
Incheiere de sedinta din 06.10.2020