I***** D*** F****** A* (***** I***** J******* D*** F****** A**
CreditorI******* M**** L****
DebitorAdmite, în parte, cererea. Ordonă debitoarei să achite creditoarei, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, suma de 926,58 lei reprezentând debit principal şi suma de 63,48 lei, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale. Respinge, în rest, pretenţiile creditoarei, ca neîntemeiate. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţional cu pretenţiile admise. Executorie. Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cererea în anulare urmând a fi depusă la Judecătoria Tulcea. Pronunţată la data de 28.01.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 129/2020 din 28.01.2020Amână pronunţarea la data de 28.01.2020. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396, alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.01.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2020