S* R**** L** S** C* S***** A***
CreditorS* A*** F** S**
DebitorAdmite cererea formulată de reclamanta , în contradictoriu cu pârâta şi în consecinţă: Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 2.000 lei cu titlu de debit şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data de 29.09.2018 . Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 140 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 50 lei taxă judiciară de timbru şi 90 lei taxă eliberare certificate constatator. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Câmpeni. Executorie de drept. Pronunţată azi 3.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu579/2020 din 03.07.2020Amână pronunţarea la data de 3 iulie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.06.2020Amână pronunţarea la data de 18 iunie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2020Amână cauza la data de 11.06.2020 , ora 11:00. Având în vedere prevederile art. 412 al 1pct 8 Cod procedură civilă , art. 42 al 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020 constată că a intervenit suspendarea de drept până la încetarea stării de urgenţă.
Incheiere de sedinta secreta din 19.03.2020Pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta secreta din 20.02.2020Pentru a se prezenta martorul C.I.F.
Incheiere de sedinta secreta din 09.01.2020Pentru a se cita martorul.
Incheiere de sedinta secreta din 21.11.2019Se comunica inscrisurile depuse de debitor cu creditorul. Pentru a se cita martorul C.I.F.
Incheiere de sedinta secreta din 17.10.2019Pentru a se solicita răspuns la adrese.
Incheiere de sedinta din 03.09.2019Pentru a se comunica raspunsul la intampinare cu debitoarea.
Incheiere de sedinta secreta din 27.06.2019Repus pe rol in vederea verificarilor aspectelor din raspunsul la intampinare.
Incheiere de sedinta secreta din 26.06.2019Pronuntarea la 26.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2019