I******* A** M*****
InculpatA**** O**********
Parte civilăAdmite sesizarea din oficiu cu privire la îndreptarea erorii materiale din minuta sentinţei penale nr. 167 din data de 17.09.2019 pronunţată de Judecătoria Corabia în dosarul nr. 804/213/2019. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale menţionată în sensul că, în loc de sintagma „condamnă inculpatul I******* A** M*****, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj” se va menţiona „ stabileşte inculpatului I******* A** M*****, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj”. Menţine celelalte dispoziţii ale minutei. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale minutei Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică de la 30.09.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.09.2019În temeiul art. 42 alin. 1 lit. d din Legea nr. 407/2006, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod pr. pen., condamnă inculpatul I******* A** M*****, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj. În temeiul art. 83 alin. 1 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 alin.1 Cod penal care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) din Cod penal se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Olt. În temeiul art. 85 al. 2 lit. b din C. pen, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile la Primăria comunei Obârşia sau în cadrul Şcolii Gimnaziale Obârşia, judeţul Olt. În temeiul art. 404 alin. 3 Cod. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra faptului că în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere se poate dispune revocarea amânării aplicării pedepsei. În temeiul art.404 alin.4 lit.c Cod Procedură penală raportat la art. 112 C.pen dispune confiscarea autovehiculului marca Dacia 1310 cu seria şasiu RUUIR11711S2543798R folosit de inculpatul I******* A** M*****. În temeiul art. 25 din Codul de procedură penală rap. la art. 397 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 1357 şi urm. din Codul Civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă AJVPS Olt cu sediul în Slatina, b-dul Nicolae Titulescu, nr.39, judeţul Olt şi îl obligă pe inculpatul I******* A** M***** la plata către aceasta a sumei de 300 euro cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, 17.09.2019.
Hotarare 167/2019 din 17.09.2019