E** G** F******** S*
ReclamantS**** T****
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a reclamantei cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata debitului principal, invocată din oficiu. Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, invocată de pârât prin întâmpinare. Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta E.ON GAZ FURNIZARE S.A. în contradictoriu cu pârâtul S**** T****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 610,71 lei reprezentând contravaloare servicii furnizare gaze naturale. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 90,13 lei. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 31.07.2020.
Hotararecameraconsiliu764/2020 din 31.07.2020Amânată pronun?area în cauză la data de 31.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.07.2020Amânată cauza pentru emiterea unei noi adrese către Consiliul Local al mun. Satu Mare cu menţiunea de a comunica instanţei, până la următorul termen de judecată, dacă între reclamanta E.ON GAZ FURNIZARE SA şi acesta există vreun raport de subordonare sau delegare dintre cele prevăzute în Legea nr.51/2006, fără a fi necesar în mod obligatoriu ca acest raport să fie concretizat într-un contract, iar în caz afirmativ, să comunice, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, actele referitoare la stabilirea acestui raport. De asemenea, să indice dacă între reclamanta E.ON GAZ FURNIZARE SA şi UAT Satu Mare există vreun raport de concesiune conform Legii nr. 123/2012, iar în caz afirmativ să depună la dosar înscrisurile doveditoare în copie certificată pentru conformitate cu originalul.
Incheiere de sedinta din 24.06.2020SUSPENDAT DE DREPT -STARE DE URGENŢA
Termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 29.04.2020.
Dispune din oficiu preschimbarea termenului de judecată stabilit în cauză, din data de 18 martie 2020 pentru data de 29 aprilie 2020, ora 08:30, sala 1, şedinţă publică, dată pentru care se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Sedinta nu a avut loc, completul a fost desfiintat.
dispune emiterea unei adrese către Consiliul Local Satu Mare pentru a comunica dacă există vreun raport contractual între acesta şi reclamanta E.OGF SA cu privire la furnizarea gazelor naturale în mun. Satu Mare, iar în caz afirmativ să specifice tipul de contract încheiat şi să comunice în copie certificată pentru conformitate un exemplar al acestuia.
Incheiere de sedinta din 18.02.2020în vederea repetării procedurii de citare
Incheiere de sedinta din 07.01.2020repune cauza pe rol în vederea punerii în discuţie a excepţiei lipsei de interes a reclamantului pentru capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata debitul principal
Incheiere de sedinta din 16.12.2019În aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive, găseşte necesară amânarea pronunţării la data de 16.12.2019, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, şi pentru a da părţilor posibilitatea să depună concluzii scrise, instanţa va amâna pronunţarea pentru data de 04 decembrie 2019, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2019în vederea îndeplinirii unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 08.10.2019