F****** A***** S****
InculpatD***** G******* l* c*** a** G****** M*****
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** S****
Parte civilăS******** D* A******** J******* S****
Parte civilăHOTĂRĂŞTE În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, art. 193 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, art. 343 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uzul de armă fără drept. În baza art. 38 alin 2 Cod penal şi a art. 39 alin 1 litera b) din Codul penal, contopeşte pedepsele mai sus aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu şi fix de 1/3 din totalul celeilalte pedepse, respectiv 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Serviciului Public Sala Transilvania Sibiu, ori în cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală şi art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, respectiv a neîndeplinirii obligaţiilor civile. Desemnează Serviciul de Probaţiune Sibiu pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. În baza art. 94 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 19 Cod procedură penală, art. 25 alin. 1 Cod procedură penală coroborate cu art. 1349, 1357, 1381 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă şi obligă inculpatul la plata sumei de 10.000 lei către partea civilă, reprezentând despăgubiri civile – daune morale. În temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 19 Cod procedură penală, art. 25 alin. 1 Cod procedură penală coroborate cu art. 1349, 1357, 1381 Cod civil, raportat la art. 320 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă S******* C***** J******* D* U****** S**** şi obligă inculpatul la plata sumei de 724,05 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu acordarea îngrijirilor medicale pentru Dogaru Gheorghe. În temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 19 Cod procedură penală, art. 25 alin. 1 Cod procedură penală coroborate cu art. 1349, 1357, 1381 Cod civil, art. 320 din Legea nr. 95/2006 admite acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă S******** D* A******** J******* S**** şi obligă inculpatul la plata sumei de 353,98, reprezentând cheltuieli ocazionate cu acordarea îngrijirilor medicale şi transport pentru DG . În baza art. 112 alin. 1 lit. b) şi f) Cod penal dispune confiscarea următoarelor bunuri: - armă neletală marca Grand Power seria K059618, calibru 10x28 cu proiectil de cauciuc ridicat de la inculpatul şi depus la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Sibiu în baza dovezii seria SB nr. 000193 din data de 15.06.2018 - 21 cartuşe calibru 10x28 cu bilă din cauciuc, inscripţionate AK5C ridicate de la inculpatul şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Sibiu în baza dovezii seria SB nr. 000192 din data de 11.06.2018 În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul în cursul judecăţii – av. Roman Marius – în cuantum de 868 se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.09.2020.
Hotarare 398/2020 din 23.09.2020amână pronun?area asupra cauzei la data de 23.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2020stabileşte termen pt.pronunţare asupra cauzei la data de 09.09.2020.
Incheiere de sedinta din 26.08.2020termen pt.a se pronunţa asupra cererii de schimbare a încadrării juridice.
Incheiere de sedinta din 08.07.2020citat inculpatul la locul de detenţie. emite adresă către Baroul Sibiu pt.desemnare apărător oficiu.
Incheiere de sedinta din 24.06.2020Având în vedere dispoziţiile art.42 alin.6 din Decretul nr.195/16.03.2020 se suspendă de drept prezenta cauză. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor conform art.42 alin.8 din Decretul nr.195/16.03.2020.
Incheiere suspendare din 08.04.2020administrare probe.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020lipsă inculpat.reface procedura de citare şi emite mandat de aducere cu însoţitor cu executare efectivă.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020