L***** M* N****** V*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului L.N.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii de 10 luni pe un termen de supraveghere, stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Maramureş. În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 01.03.2021.
Hotarare 666/2021 din 01.03.2021amână pronunţarea pentru data de 01.03.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.02.2021Stabileşte pronunţarea pentru data de 18.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.02.2021