S* F**** M****** S**
ReclamantD******* G******* J******** A F********* P****** I***
PârâtA************ J******** A F********* P****** V*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S* F**** M****** S** în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice IAŞI şi A************ J******** A F********* P****** V*****. Dispune anularea Deciziei nr. 10156/06.05.2020 prin care s-a dispus respingerea contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. 16211/01.11.2019 si anularea în parte a Deciziei de impunere nr. nr. 16211/01.11.2019 pentru suma de 8438 lei reprezentând dobândă aferentă impozitului pe profit şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit aferent anului 2013în cuantum de 11414 lei. Cu drept de recurs în termen 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Vaslui, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, azi, 12.04.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 123/2022 din 12.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 12.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 30.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2022Amână judecarea cauzei la data de 23.03.2022 pentru modificarea cadrului procesual.
Incheiere de sedinta din 23.02.2022Repune cauza pe rol în vederea lămuririi cadrului procesual pasiv. Stabileşte termen de judecată în data de 23.02.2022, cu citarea părţilor. Reclamantul va fi citat cu menţiunea de a preciza în mod clar dacă cererea a fost formulată în contradictoriu doar cu A.J.F.P. Vaslui sau şi cu D.R.G.F.P Iaşi Pronunţată azi, 09.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 09.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 09.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2022În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod pr.civilă, suspendă judecarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 170/89/2020, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui în rejudecare. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 09.12.2020admite cererea reclamantei prin avocat ales; acordă termen în vederea soluţionării dosarului nr. 170/89/2020 aflat pe rolul CA Iaşi, cu termen la 25.11.2020.
Incheiere de sedinta din 14.10.2020