Dosar 1238/334/2020 din 24.07.2020

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1238/334/2020
Data dosar:
24.07.2020
Instanta:
Judecătoria Vatra Dornei
Departament:
.
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.04.2021 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea civilă având ca obiect „fond funciar” formulată de petenta Rusu Despina, în contradictoriu cu intimatele Comisia Judeţeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor; Comisia locală Cârlibaba de aplicare a legii fondului funciar, şi intervenienţii forţaţi L***** C********* şi L***** V*****, ca neîntemeiată. Menţine ca şi legală şi temeinică Hotărârea Comisiei Judeţene Suceava nr. 130/10.06.2020. Ia act de faptul că intimatele şi intervenien?ii forţaţi nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei, prin raportare la art. 466 C.proc. civilă. Pronunţată la data de 09.04.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 318/2021 din 09.04.2021
  • Sedinta din data de 01.04.2021 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Amână pronunţarea

    Amîna pronuntarea la data de 09.04.2021. Pronuntată în ?edin?a publică din 01.04.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.04.2021
  • Sedinta din data de 25.02.2021 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Amână cauza

    la data de 01.04.2021, pentru introducere în cauza pîrîţi, acvirare ds. nr. 1189/334/2009 a Judecatoriei Vatra Dornei,

    Incheiere de sedinta din 25.02.2021
  • Sedinta din data de 28.01.2021 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Amână cauza

    la data de 25.02.2021, pentru solicitare de relatii,

    Incheiere de sedinta din 28.01.2021
  • Sedinta din data de 14.01.2021 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Amână cauza

    la data de 28.01.2021, pentru efectuare relatii,

    Incheiere de sedinta din 14.01.2021
  • Sedinta din data de 03.12.2020 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Amână cauza

    la data de 14.01.2021, pentru introducerea în cauză a beneficiarilor Titlului de proprietate nr. 144/1993

    Incheiere de sedinta din 03.12.2020
  • Sedinta din data de 29.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Amână cauza

    la data de 03.12.2020, pentru efectuare relatii,

    Incheiere de sedinta din 29.10.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD