B*** E****
InculpatN*** I****
Parte civilăB**** M****
Parte civilăV*** K********
Parte civilăV*** R*****
Parte civilăÎn temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) CPP, condamnă pe inculpatul B*** E****, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (2) şi alin. (3) Cod penal, cu reţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 Cod penal (faptă din 27.09.2017). În baza art. 91 alin. (1) Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi, în temeiul art. 92 alin. (1) şi alin. (3) Cod penal, stabileşte termenul de supraveghere la 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 alin. (2) Cod penal, interval în care inculpatul B*** E**** va respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) Cod penal, respectiv: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă şi lit. e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Harghita sau organizat în colaborare cu instituţii de comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, obligă pe inculpatul B*** E**** ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Sânsimion sau a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Harghita, şi pune în vedere Serviciului de Probaţiune Harghita dispoziţiile art. 94 Cod penal, respectiv ale art. 57 alin. (2) raportat la art. 50 din Legea nr.253/2013, privind exercitarea supravegherii inculpatului. În temeiul art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului B*** E**** asupra conduitei sale viitoare în sensul de a evita săvârşirea altor infracţiuni, sub sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie, respectiv, că în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a neexecutării obligaţiei impuse prin prezenta hotărâre se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi se va dispune executarea pedepsei. În baza art. 7 şi pct. 3 din anexa Legii nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat pentru stabilirea profilului genetic al acestuia după rămânerea definitivă a prezentei. În baza art. 274 alin. (1) şi art. 398 CPP, obligă inculpatul B*** E**** la plata către stat a sumei de 5.553 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Latura civilă: în baza art. 397 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) ia act de tranzac?ia încheiată între partea responsabilă civilmente asigurătorul City Insurance SA şi părţile civile Nagy Sándor, Nagy József, Nagy István, în nume propriu şi în numele Nagy Boglárka şi Nagy Bernadett Krisztina, Gulyás Tiborné în nume propriu şi în numele Gulyás Tibor, N*** I****, Vaszi Gheorghe, Nagy Ervin József şi Vaszi Andrei, respectiv părţile civile Balló Mária, Vizi Emese, Vizi László, Balló Réka, Balló Zoltán, V*** R*****, V*** K********, Csergő Tamás şi Csergő Emese, conform Contractelor de tranzacţie nr. 13744/24.06.2019 şi nr. 13142/14.06.2019. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2020.
Hotarare 757/2020 din 15.12.2020Amână pronunţarea la 15.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2020stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 02 decembrie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2020efectuare raport de evaluare
Incheiere de sedinta din 23.10.2020în vederea prezentării inculpatului
Incheiere de sedinta din 07.10.2020