Dosar 135/255/2020 din 22.01.2020

nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 135/255/2020
Data dosar:
22.01.2020
Instanta:
Judecătoria Marghita
Departament:
Judecătoria Marghita
Obiect:
nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.01.2021 la ora 10:00

    Complet: complet continuitate 6
  • Soluţionare

    În baza art. 5 Cod penal cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014 constată că legea penală mai favorabilă în cauză este legea veche. În baza art. 396 alin. (1), (2), (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul V**** Z***** la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 217/2003 republicată, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Marghita sau Primăriei Buduslău pe o perioadă de 60 zile lucrătoare. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) se comunică serviciului de probaţiune. Conform art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. 4 şi art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligaţiilor ce îi revin sau săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 ianuarie 2021.

    Hotarare 11/2021 din 27.01.2021
  • Sedinta din data de 12.01.2021 la ora 10:00

    Complet: COMPLET 6 MIXT
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 alin. 1 Cod proc. pen., stabileşte termen de pronunţare la data de 27.01.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2021
  • Sedinta din data de 27.10.2020 la ora 10:00

    Complet: COMPLET 6 MIXT
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa inculpatului, amână cauza pentru data de 12.01.2021, ora 10, sala 1 parter.

    Incheiere de sedinta din 27.10.2020
  • Sedinta din data de 15.09.2020 la ora 10:00

    Complet: COMPLET 6 MIXT
  • Amână cauza

    Admite cererea de amanare formulata de inculpat pentru angajare apărător. Amână cauza pentru data de 27.10.2020.

    Incheiere de sedinta din 15.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD