H***** V* M************
Apelant InculpatÎn baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul Herţug Marius Andrei împotriva sentinţei penale nr. 625 din 22.06.2020 a Judecătoriei Botoşani. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală sus menţionată şi în rejudecare: Înlătură din sentinţa atacată dispoziţia de condamnare a inculpatului Herţug Marius Andrei la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art.336 alin.1 C.pen. şi de executare a acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpatul prin sentin?a penală nr. 1084 din 30.04.2013 a Judecătoriei Botoşani (ds. nr. 3116/193/2011), rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 76 din 29.01.2015 a Cur?ii de Apel Suceava, respectiv pedeapsa unică finală de 1 (un) an închisoare, cu privare de libertate conform art. 60 Cod penal. În baza art. 396 alin.1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul apelant Herţug Marius Andrei la o pedeapsă de 8.000 (opt mii) lei amendă penală (în loc de 9 luni închisoare), reprezentând un număr de 160 de zile amendă a câte 50 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. art.336 alin.1 C.pen. Menţine dispoziţia de revocare a beneficiului suspendării condi?ionată a executării pedepsei de 3 (trei) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentin?a penală nr. 1084 din 30.04.2013 a Judecătoriei Botoşani (ds. nr. 3116/193/2011), rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 76 din 29.01.2015 a Cur?ii de Apel Suceava, urmând ca inculpatul apelant Herţug Marius Andrei, să execute, în final, pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, în regim de detenţie, şi 8.000 lei (opt mii lei) amendă penală. Deduce din pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare aplicată inculpatului, durata reţinerii din data de 16/17.08.2010 şi a arestării preventive de la data de 20.08.2010 la data de 30.09.2010 şi de la data de 30.11.2010 la data de 29.12.2010, măsuri preventive dispuse în dosar nr.3116/193/2011 în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.1084 din 30.04.2013 a Judecătoriei Botoşani, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.76 din 29.01.2015 a Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 C.pen. potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi, 12.10.2020.
Hotarare 889/2020 din 12.10.2020În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 12.10.2020. Pronunţată în şedinţa publică azi, 05.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2020