T***** L*****
PârâtR** R** S*
ReclamantAdmite cererea formulată de reclamanta RCS & RDS SA, în contradictoriu cu pârâtul T***** L*****, şi în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 172,76 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, suma de 973 lei reprezentând justa despăgubire - contravaloarea discountului acordat la achiziţionarea a două telefoane mobile, unul marca Allview A5 Easy şi un telefon marca Lenovo A2010, suma de 450 lei reprezentând contravaloarea taxei de activare serviciu şi a taxei pentru utilizare reţea, precum ?i dobânda contractuală de 0.2% pe zi, calculată asupra debitului rezultat din fiecare factură, începând cu data scadenţei, înscrisă în factură. Obligă pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată de 56,3 lei. Executorie. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Ineu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 13.05.2020.
Hotararecameraconsiliu515/2020 din 13.05.2020Suspendat de drept în baza Decretului nr. 195/2020 privind starea de urgenţă.
Rezolutie din 01.04.2020