K***** I***** I********** R* S*
ReclamantC****** O*** G********
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A, în contradictoriu cu pârâta C****** O*** G********. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumelor de: - 376,94 lei reprezentând debit principal, contravaloare servicii de telecomunicaţii; - 223, 8 lei reprezentând rest de plată pentru un terminal achizi?ionat cu plata pre?ului în rate; - 147,37 lei reprezentând penalităţi de întârziere conform contractului; - penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere conform contractului în continuare, de la data la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent, respectiv 02.06.2017 (data indicată în ultima factură emisă) şi până la data achitării integrale a debitului; Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată – taxă de timbru. Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Pucioasa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, astăzi, 30.07.2020.
Hotarare 593/2020 din 30.07.2020În baza art. 63 din Anexa1 la Decretul nr. 240/14.04.2020 al Preşedintelui României, Hotărârii nr. 257/17.03.2020 a Secţiei pentru judecători a C.S.M. şi art. 8 din Hotarârea nr. 8/18.03.2020 a colegiului de conducere al Curţii de apel Ploieşti constată suspendat de drept procesul.
Rezolutie din 23.04.2020