B****** S****
ReclamantC**** V*******
ReclamantU*************** F****** - P*** P*****
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele B****** S**** şi C**** V******* în contradictoriu cu pârâul MUNICIPIUL FETEŞTI. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Feteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 20 decembrie 2021.
Hotarare 1294/2021 din 20.12.2021Amână pronunţarea la data de 20.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2021Văzând Hotărârea nr. 8/17.09.2021 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Feteşti prin care s-a dispus desfiinţarea completului 2 şi a completurilor asociate acestuia, dosarele aflate pe rolul completului 2 fiind repartizate, în sistem ciclic, celorlalte complete funcţionale ale instan?ei, operaţiune în urma căreia prezentul dosar a fost repartizat completului 6, urmează să acorde un nou termen de judecată în zilele de şedinţă ale completului căruia i-a revenit dosarul.
Incheiere de sedinta din 19.10.2021pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 22.06.2021pentru nelegala compunere a completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 11.05.2021