Dosar 237/265/2020 din 28.01.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 237/265/2020
Data dosar:
28.01.2020
Instanta:
Judecătoria Năsăud
Departament:
Judecatoria Nasaud
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.12.2021 la ora 9:00

    Complet: compl 13
  • Fond

    Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul R** I*** V*****, în contradictoriu cu pârâta EUROINS SA şi intervenientul B**** I**** C*******, şi în consecinţă: Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 34598 lei, precum şi la plata penalităţilor de întârzire de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere calculate asupra debitului principal începând cu data de 01.12.2019 şi până la plata integrală a despăgubirii. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 6968 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat, onorariu expert, taxă judiciară de timbru). Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se depun la Judecătoria Năsăud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.12.2021

    Hotarare 2680/2021 din 23.12.2021
  • Sedinta din data de 09.12.2021 la ora 9:00

    Complet: compl 13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23 decembrie 2021 din lipsă timp pentru deliberare;

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2021
  • Sedinta din data de 23.11.2021 la ora 9:00

    Complet: compl 13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 09 decembrie 2021 din lipsă timp pentru deliberare;

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2021
  • Sedinta din data de 10.11.2021 la ora 09:00

    Complet: compl 13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23 noiembrie 2021 din lipsă timp pentru deliberare;

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2021
  • Sedinta din data de 26.05.2021 la ora 9:00

    Complet: compl 13
  • Amână cauza

    pentru lipsă procedură cu intervenientul forţat

    Incheiere de sedinta din 26.05.2021
  • Sedinta din data de 17.02.2021 la ora 9:00

    Complet: compl 13
  • Amână cauza

    lipsă expertiză;

    Incheiere de sedinta din 17.02.2021
  • Sedinta din data de 19.11.2020 la ora 9:00

    Complet: compl 14
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 11.11.2020 la ora 9:00

    Complet: compl 14
  • Termen preschimbat

    Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 19.11.2020, pentru data de 17.02.2021, şedinţă publică, dată pentru care se vor cita părţile şi se vor menţine dispoziţiile din încheierea de şedinţă anterioară, cu excepţia celor îndeplinite până la data emiterii prezentei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.11.2020.

    Incheiere de sedinta din 11.11.2020
  • Sedinta din data de 17.09.2020 la ora 9:00

    Complet: compl 14
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 17.09.2020
  • Sedinta din data de 25.06.2020 la ora 9:00

    Complet: compl 14
  • Amână cauza

    Amânat cauza pt. lipsă de procedură

    Incheiere de sedinta din 25.06.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD