C***** P**** I****
PetentP****** L***** P*******
IntimatAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta ?i considerentele Sentin?ei civile nr. 1395 din data de 18.02.2021. pronun?ată în dosarul civil nr. 24634/281/2020, în sensul că numele pelentului este C***** P**** I****, iar nu Chilba Petre Ionel, cum din eroare s-a consemnat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Ploie?ti. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei astăzi, 30.03.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.03.2021Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Chilba Petre Ionel, în contradictoriu cu intimata Poli?ia Locală Ploie?ti, împotriva procesului verbal de contravenţie seria PL nr. 067344 din data de 20.11.2020. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenţie men?ionat, încheiat de intimată, cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Ploie?ti. Pronunţată astăzi, 18.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1395/2021 din 18.02.2021Amână pronun?area la data de 18.02.2021. Pronun?area se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 05.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.02.2021