M**** C*****
InculpatM**** L******
Parte vătămatăM**** D***
Parte vătămatăÎn temeiul dispoziţiilor art. 396 alin.1 şi 5 C.pr.penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) a II-a, achită pe inculpatul M**** C*****, pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie prev. de art. 199 alin. 1 Cod penal. În baza art. 32 din Legea 217/2003 condamnă pe inculpatul M**** C*****, la pedeapsa de 7 (luni) luni închisoare, sub aspectul săvârsirii infractiunii de nerespectare a ordinului de protectie. Constată că infracţiunile aplicate petentului prin sentinţa penală nr. 1509/20.11.2019 sunt concurente cu infracţiunea din prezenta cauză. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 34/12.03.2019 a Judecătoriei Panciu, definitivă prin decizia penală nr. 681/A/29.05.2019 a Curţii de Apel Galaţi, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: -9 luni închisoare, pentru săvârşirea infarcţiunii de violenţă în familie, prev. de art. 199 C. pen. Raportat la art. 193 al. 2 C. pen. Şi -6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie, prev. de art. 32 din Legea nr. 2217/2003. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare, aplicată petentului prin sentinţa penală nr.131/19.09.2018 a Judecătoriei Panciu, definitivă prin neappelare la data de 05.10.2018, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: -8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 32 din Legea nr. 217/2003 şi -6 luni închisoare, pentru săvârşirea infarcţiunii de furt, prev. de art. 228 al. 1 C. pen. În temeiul art. 38 al. 1, art. 39 al. 1 lit. b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlaltor pedepse (9 luni), în total un an şi 6 luni închisoare. Deduce din pedeapsă perioada executată în baza sentinţei nr. 1509/20.11.2019, respectiv 15 luni şi 20 zile, inculpatul având de executat în final un rest de două luni şi 10 zile de închisoare în regim de detenţie. Dispune emiterea mandatului de executare. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei, la Judecătoriei Panciu. Pronuntată în sedinta publică, azi 03.11.2020.
Hotarare 98/2020 din 03.11.2020Amână pronunţarea la data de 03.11.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2020Stabileşte pronunţarea la data de 20.10.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2020Termen acordat în vederea citării inculpatului lipsă cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020