I************ D* S*** P***** C****** Î* T********** R***** - I*********
Apelant CreditorE******* J*********** G******** S****
Intimat PetentT***** S*****
Intimat DebitorRespinge ca neîntemeiat apelul formulat de către creditorul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R. împotriva încheierii din data de 12 iunie 2020 (pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 2792/314/2020), debitor fiind SC TRUTZI SRL. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 11 noiembrie 2020.
Hotarare 914/2020 din 11.11.2020Constată că prin rezoluţia din data de 24 iulie 2020 s-a fixat termen de judecată în cauză şi s-a dispus citarea apelantului cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei. Faţă de împrejurarea că, din eroare, apelantul nu a fost citat cu menţiunea timbrării, va dispune amânarea judecării cauzei şi repetarea procedurii de citare a acestuia, cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată.
Incheiere de sedinta din 16.09.2020