S***** I******** S**
ReclamantO****** R********** C********* D* P* L**** T********* P******
PârâtD********* P*******
IntimatAdmite acţiunea formulată de reclamantul SC SPRYNT IMOBILIAR în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI, cu sediul în Bucureşti, B-dul Unirii nr. 74, sector 3, prin O****** R********** C********* D* P* L**** T********* P******, cu sediul în Ploieşti, str. Vornicei, nr. 4, jud. Prahova. În temeiul dispoziţiilor art. 237 alin.1 lit. c din Legea 31/1990 republicată dispune dizolvarea societăţii pârâte. Prezenta hotărâre se înregistrează în registrul comerţului, se comunică Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Prahova şi se publică în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând sa se îndrepte împotriva societăţii. În vederea efectuării menţiunii de înregistrare, prezenta hotărâre se va comunica şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova. Definitivă şi executorie. Cu apel pentru orice persoană interesată în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii, cerere ce urmează a fi depusă la Tribunalul Prahova. Pronunţată în condiţiile art 396 alin.2 C.proc.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 20.10.2020.
Hotarare 1031/2020 din 20.10.2020AMANA PRONUNTAREA LA DATA DE 20.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.10.2020Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 08.10.2020 Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.09.2020. . Conform art.396 alin.2 C.pro.civ.pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2020