D**** C*****
Inculpat InculpatV**** F****** M******
Parte vătămată persoană vătămată1. În baza art. art. 228 al.1-229 al. 1 lit. b,d şi al. 2 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. şi art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul D**** C***** la pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (fapta din data de 28/29.09.2017). În baza art. 67 alin. 1 C.p. raportat la art. 66 al. 1 lit. a ?i b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 2. În baza art. 32 rap. la art. 23 al. 1 lit. d din Legea nr. 217/2003 cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. şi art. 396 al. 10 C.pr.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 20 (douăzeci) zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (fapta din data de 28/29.09.2017). În baza art. 67 alin. 1 C.p. raportat la art. 66 al. 1 lit. a, b, n şi o C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a comunica cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta şi de reşedinţa acesteia, la o distanţă mai mică de 500 metri, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b şi n şi o C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a comunica cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta şi de reşedinţa acesteia, la o distanţă mai mică de 500 metri, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. II. 1. În baza art. art. 253 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. şi art. 396 al.10 C.pr.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere (fapta din 22.10.2017). În baza art. 67 alin. 1 C.p. raportat la art. 66 al. 1 lit. a ?i b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 2. În baza art. 32 rap. la art. 23 al. 1 lit. d din Legea nr. 217/2003 cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. şi art. 396 al. 10 C.pr.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 20 (douăzeci) zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (fapta din data de 22.10.2017). În baza art. 67 alin. 1 C.p. raportat la art. 66 al. 1 lit. a, b, n şi o C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a comunica cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta şi de reşedinţa acesteia, la o distanţă mai mică de 500 metri, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b şi n şi o C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a comunica cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta şi de reşedinţa acesteia, la o distanţă mai mică de 500 metri, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. III. 1. În baza art. art. 253 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. şi art. 396 al.10 C.pr.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere (fapta din 08/09.03.2018). În baza art. 67 alin. 1 C.p. raportat la art. 66 al. 1 lit. a ?i b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 2. În baza art. 224 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. şi art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (fapta din data de 08/09.03.2018). În baza art. 67 alin. 1 C.p. raportat la art. 66 al. 1 lit. a ?i b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 3. În baza art. 32 rap. la art. 23 al. 1 lit. d din Legea nr. 217/2003 cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. şi art. 396 al. 10 C.pr.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 20 (douăzeci) zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (fapta din data de 08/09.03.2018). În baza art. 67 alin. 1 C.p. raportat la art. 66 al. 1 lit. a, b, n şi o C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a comunica cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta şi de reşedinţa acesteia, la o distanţă mai mică de 500 metri, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b şi n şi o C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a comunica cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta şi de reşedinţa acesteia, la o distanţă mai mică de 500 metri, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. IV. 1. În baza art. art. 253 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. şi art. 396 al.10 C.pr.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere (fapta din 11.03.2018). În baza art. 67 alin. 1 C.p. raportat la art. 66 al. 1 lit. a ?i b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 2. În baza art. 224 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. şi art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (fapta din data de 11.03.2018). În baza art. 67 alin. 1 C.p. raportat la art. 66 al. 1 lit. a ?i b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 3. În baza art. 32 rap. la art. 23 al. 1 lit. d din Legea nr. 217/2003 cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. şi art. 396 al. 10 C.pr.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 20 (douăzeci) zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (fapta din data de 11.03.2018). În baza art. 67 alin. 1 C.p. raportat la art. 66 al. 1 lit. a, b, n şi o C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a comunica cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta şi de reşedinţa acesteia, la o distanţă mai mică de 500 metri, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b şi n şi o C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a comunica cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta şi de reşedinţa acesteia, la o distanţă mai mică de 500 metri, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. V. 1. În baza art. 224 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. şi art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (fapta din data de 22.04.2018). În baza art. 67 alin. 1 C.p. raportat la art. 66 al. 1 lit. a ?i b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 38 al. 2 C.pen şi art. 39 al. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele stabilite anterior, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni şi 26 zile (o treime din totalul celorlalte pedepse de 1 an, 8 luni şi 20 zile), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 an, 10 luni şi 26 zile închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.p. contope?te pedepsele complementare ?i aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o C.pen. pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 5 C.p. rap. la art. 45 alin. 3 lit. a C.p. contope?te pedepsele accesorii ?i aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b, n şi o C.pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a comunica cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta şi de reşedinţa acesteia, la o distanţă mai mică de 500 metri, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că infrac?iunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta au fost săvâr?ite şi descoperite în termenul de încercare de 5 ani al pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 458 din 14.05.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosar nr. 60890/292/2012, definitivă prin nerecurare la data de 03.06.2013. În baza art. 96 al. 4 şi 5 C.pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 458 din 14.05.2013 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosar nr. 60890/292/2012, definitivă prin nerecurare la data de 03.06.2013, şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa de 1 an, 10 luni şi 26 zile închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani, 10 luni şi 26 zile închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 1 C.p. aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o C.p. pe o perioadă de 1 an, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 5 C.p. rap. la art. 45 alin. 3 lit. a C.p. aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b, n şi o C.p., de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 ore din data de 13.03.2018 şi arestului la domiciliu de la 24.04.2018 şi până la data de 23.05.2018. Ia act că persoana vătămată V**** F****** M****** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 112 al. 1 lit. e C.pen. confiscă de la inculpat suma de 50 lei. În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 900 lei (din care 800 lei din faza de urmărire penală), cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. David Marci, în cuantum de 868 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1175 din data de 06.08.2020, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 14.07.2021.
Hotarare 249/2021 din 14.07.2021Amână pronunţarea la data de 14.07.2021, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2021Amână pronunţarea la data de 07.07.2021, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2021Amână pronunţarea la data de 30.06.2021, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2021Pentru administrarea probei cu acte în circumstan?iere.
Incheiere de sedinta din 13.04.2021Lipsă cazier, lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 23.02.2021Având în vedere art. 104 alin 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin hotărârea nr.1375 din 17.12.2015 a Consiliului Superior al Magistraturii începând cu data de 04.01.2021 se vor repartiza prin sistem ciclic la următoarele completuri de judecată: Complet 1, Complet 2, Complet 5 şi Complet 8 dosarele : aflate pe rol , suspendate precum şi dosarele aflate în procedura prealabilă şi în cameră preliminară,ca urmare a desfiinţării completurilor: Complet 3 ,Complet 3 arestaţi, Complet 3 CC.
Incheiere de sedinta din 13.01.2021Urmare a desfiinţării completului Completului 4, prezenta cauză a fost repartizată prin sistem ciclic C3.
Incheiere de sedinta din 26.11.2020Pentru ca părţile să se împace, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 08.10.2020Termen acordat pentru împăcarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 20.08.2020Admite cererea de abţinere de la soluţionarea cauzei penale nr. 3372/330/2018*, formulată de doamna judecător Tănase Daniela-Nicoleta. În temeiul art. 110 alin. (2) din Hotărârea nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dispune înaintarea cauzei la Biroul Registratură în vederea repartizării aleatorii, cu consecin?a blocării C8 şi C8 aresta?i. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 29 iunie 2020.
Incheiere abtinere din 29.06.2020