R****** I* E****** C*******
InculpatIn baza art. 306 alin. 1. alin. 2 C. pr. pen.. cu aplicarea art. 374 alin. 4 raportat la art. 396 alin. 10 C. pr.pen. şi în baza art. 53 alin. 3. rap. la art. 61. alin. 4, litera c cod penal, condamnă pe inculpatul REBIGEA EMILIAN CRISTIAN, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.400 lei (cincimiipatrusute lei), respectiv contravaloarea a 180 zile/amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind 30 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) C.pen. În temeiul art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani, pe care o va executa, potrivit art. 68 alin. 1 lit. a) Cod penal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art.65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. care se va executa în cazul înlocuirii amenzii cu închisoarea. În baza art. 274 alin. 1 Cod pr.pen.. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei. reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care 236,75 lei în faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi. 26.03.2021.
Hotarare 149/2021 din 26.03.2021În baza art. 391 alin.(1) C.proc.pen., deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 26.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2021