I** I***
IntimatS**** E*** P***** - L* C************* E****
PetentRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul SAU?A EMIL PETRU?, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN IAŞI, ca neîntemeiată. Menţine ca legal şi temeinic procesul verbal seria PISX nr. 0370006 întocmit la data de 25.07.2020 de Inspectoratul de Poli?ie Jude?ean Ia?i. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei sentinţe, ce se va depune la Judecătoria Paşcani, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 08.02.2021.
Hotarare 306/2021 din 08.02.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 C proc.civ. , amână pronunţarea în cauză la data de 08 februarie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2021Repune cauza pe rol, în vederea continuării judecăţii. Stabileşte termen de judecată în şedinţa publică din data de 29.01.2021 ora 9.00, pentru când vor fi citate părţile. Dispune citarea intimatului cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei istoricul sancţiunilor contravenţionale aplicate petentului. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.11.2020.
Incheiere de sedinta din 20.11.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 C. proc.civ.,amână pronunţarea în cauză la data de 20 noiembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2020Amână cauza şi acordă termen la data de 13.11.2020, ora 09.00, pentru când vor fi comunicate relaţiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 16.10.2020