B***** E*********** J*********** B***** I**** M**** I****
PetentD***** I****
DebitorR** & R** S*
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Budică-Iacob Maria Irina, privind pe creditorul urmaritor RCS & RDS S.A., şi pe debitorul D***** I****. Încuviinţează executarea silită prin toate formele prevăzute de lege a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.79/21.07.2020 pronunţată de Judecătoria Târgu-Carbuneşti în dosarul nr.4314/317/2019, pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei totale de 2.027,56 lei, compusă din 686,12 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, ce se actualizează cu penalităţi de întârziere în valoare de 0.2%/zi începând cu data de 10.11.2020 până la data plăţii efective, 1.291,44 lei reprezentând penalităţi întârziere în cuantum de 0.2% pe zi de întârziere calculate de la data conform titlu până la data de 09.11.2020 şi 50,00 lei reprezentând cheltuieli de judecată, la care se adaugă cheltuielile de executare silită ocazionate cu efectuarea executării. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi 02.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 1004/2020 din 02.12.2020