Dosar 421/327/2020 din 22.01.2020

infracţiuni la alte legi speciale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 421/327/2020
Data dosar:
22.01.2020
Instanta:
Judecătoria Tulcea
Departament:
Sectia civila si penala
Obiect:
infracţiuni la alte legi speciale
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.04.2021 la ora 08:30

    Complet: PCPF4
  • Renunţare la aplicarea pedepsei

    În temeiul art.396 alin. 3 C.proc.pen., raportat la art. 80 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin.10 C.proc.pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art.64 lit.h din O.U.G. nr. 23/2008, instan?a renun?ă la aplicarea pedepsei faţă de inculpaţii C****** N******, şi C****** N****, (faptă din data de 19.05.2017). În baza art. 81 C. pen. instanţa aplică inculpaţilor C****** N****** şi C****** N**** un avertisment, atrăgându-le atenţia asupra conduitei lor viitoare şi a consecinţelor la care se vor expune în cazul în care vor mai comite infracţiuni, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. 2 lit. b C. proc.pen. Instanţa constată că acţiunea civilă a ARBDD a rămas fără obiect. În temeiul art.112 lit.e C.pen. raportat la art.66 alin.2 din O.U.G. nr. 23/2008 dispune confiscarea contravalorii cantităţii de 174,9 kg peşte predată în custodie societăţii Ghiban & Co Trident SRL în baza procesului-verbal de predare a bunurilor perisabile din 19.05.2017. În temeiul art.66 alin.3 din O.U.G. nr. 23/2008, obligă custodele Ghiban & Co Trident SRL să vireze bugetului de stat suma de 975,3 lei, reprezentând contravaloarea peştelui stabilită prin NRCD nr. 52/19.05.2017. În baza art.112 lit.3, raportat la art. 112 alin.1 lit.b C.pen., coroborat cu art. 66 alin.1 din OUG nr.23/2008 instanţa dispune confiscarea de la fiecare dintre inculpaţi a sumei de 500 lei (în total 1.000 lei), reprezentând o parte din echivalentul bănesc al autoturismului marca Volkswagen model Golf, număr de înmatriculare TL 19 VIV, descris în Procesul-verbal de dare în custodie din 19.05.2017 şi evaluat la valoarea de 4000 lei. În baza art. 274 alin.1 şi 2 C.proc.pen., cu privire la cheltuielile judiciare în cuantum total de 900 lei, din care 600 lei reprezintă cheltuielile avansate de stat în cursul urmăririi penale, obligă pe fiecare dintre inculpaţi să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 450 lei, fiecare. În temeiul art.272 alin.1 C.proc.pen., dispune virarea sumei de 868 lei din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului de Avocaţi Tulcea, pentru doamna avocat Marin Silvia (delegaţie nr. 2920 din 31.12.2020), cheltuieli care vor rămâne în sarcina Statului, conform dispoziţiilor art.275 alin.1 teză finală C.proc.pen. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07.04.2021.

    Hotarare 491/2021 din 07.04.2021
  • Sedinta din data de 25.03.2021 la ora 08:30

    Complet: PCPF4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 07.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.03.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2021
  • Sedinta din data de 10.12.2020 la ora 08:30

    Complet: PCPF4
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 25.03.2021 Ffaţă de lipsa de apărare a inculpaţilor.

    Incheiere de sedinta din 10.12.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD