C*** D* A******** D* S******* S****** (**** P********* D******* G****** D** C**** C*******
Intimat ReclamantC****** M****** I********* "****** C****** I****** A****** V***** D* S**
Apelant PârâtAdmite apelul formulat de apelantul – pârât C.M.I. DR. CIOBANU IULIANA ANCUŢA împotriva Sentinţei civile nr. 221 din data de 17.01.2020 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. 4791/285/2019, intimată fiind reclamanta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE SUCEAVA. Schimbă în parte sentinţa apelată şi, în consecinţă, Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE SUCEAVA în contradictoriu cu pârâtul C.M.I. DR. CIOBANU IULIANA ANCUŢA. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, în condi?iile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ., astăzi, data de 25.11.2020.
Hotarare 973/2020 din 25.11.2020Amână pronunţarea la data de 25.11.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 11.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020