R** & R** S*
ReclamantN****** D***** V******
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A.,în contradictoriu cu pârâtul NDV. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 713,65 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate, la care se adaugă penalităţile de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate asupra fiecărei facturi în parte, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 579,84 lei, reprezentând justa despăgubire şi a sumei de 47,5 lei, reprezentând contravaloare echipamente predate. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Huedin. Pronunţată prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 09.07.2020.
Hotarare 412/2020 din 09.07.2020