G***** S******
ReclamantP******* M*********** T*************** D* I******* Ş* T*** L*****
PârâtAdmite cererea de reexaminare. Admite cererea de ajutor public judiciar. Scuteşte pe reclamant de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 166 lei datorată în dosarul 5570/327/2020. Atrage atenţia reclamantului că în cazul în care se va constata că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului, va fi obligat la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum şi la o amendă în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obţinut nejustificat scutirea, iar, în situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, va dobândi bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, va fi obligată la restituirea ajutorul public. Definitivă. Pronunţată astăzi, 02.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 02.12.2020Amână pronunţarea la data 02.12.2020. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2020