U****** I**** D*****
Inculpatbaza art. 396 alin. 1 C. procedură penală raportat la art. 336 alin.1 C. penal cu aplicarea art. 396 alin.10 C procedură penală condamnă pe inculpatul U****** I**** D*****, la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe Conform art. 91 C. penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere stabilind în temeiul art. 92 C. penal un termen de supraveghere de 2 ani. Potrivit prevederilor art. 93 C. penal pe durata termenului de supraveghere trebuie respectate următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune Călăraşi la datele fixate de acesta. - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa. - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea. - să comunice schimbarea locului de muncă şi informaţii sau documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. De asemenea, potrivit art.93 alin.2 lit. b C. penal obligă inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin.3 C Penal pe durata termenului de încercare condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Ştefan cel Mare jud Călăraşi Conform art. 404 alin. 2 C. procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. penal respectiv revocarea executării pedepsei sub supraveghere şi punerea în aplicare şi executare a pedepsei aplicate în cazul în care cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse. În baza art.274 alin.1 C. procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 70 lei aferentă fazei de urmărire penală.. Cu drept la apel în 10 zile de la comunicarea prezentei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.12.2022.
Hotarare 449/2022 din 08.12.2022Amână pronun?area la 8.12.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2022Faţă de lipsa inculpatului, acordă termen.
Incheiere de sedinta din 14.09.2022lipsă părţi
Incheiere de sedinta din 04.05.2022pentru imposibilitate prezentare aparator inculpat acorda termen la 04.05.2022, ora 9,00
Incheiere de sedinta din 12.01.2022incuviinteaza cererea de amanare formulata de inculpat si acorda termen la 12.01.2022, ora 9,00
Incheiere de sedinta din 15.09.2021incuviinteaza cererea de amanare si acordă termen la 15.09.2021, ora 12,00
Incheiere de sedinta din 12.05.2021