K***** I***** I********** R* S*
ReclamantN****** M**** C******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâtul MIHAI CĂTĂLIN NECULAI. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 533,18 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii şi 202,04 lei, reprezentând rest de plată pentru terminal achiziţionat cu plata preţului în rate. Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirii pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 149,84 lei calculate în facturi, precum şi în continuare, până la plata integrală a debitului principal, în cuantum de 0,5%/zi de întârziere, faţă de clauza penală prev. la art. 4 din contract. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se vor depune la Judecătoria Roman. Pronunţată în camera de consiliu şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.03.2021.
Hotarare 563/2021 din 23.03.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 23.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2021