B**** T*********** S***
CreditorG****** A****** M****
DebitorG****** C******* V*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC NEAGOŞ DOREL şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr.202/2020 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC NEAGOŞ DOREL, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare B**** T*********** S*** împotriva debitoarei GHIURCA ADELINA-MARIA, şi debitorului GHIURCA CRISTIAN-VASILE, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. BL60968/30.08.2017, încheiat între Bancpost SA, pe de o parte şi debitorii G****** A****** M**** şi G****** C******* V***** în calitate de garanţi, pe de altă parte. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumei de 56.142,73 lei reprezentând debit, care urmează a fi actualizat cu dobânzi şi penalităţi până la data plăţii efective, la care se vor adăuga cheltuielile de executare ocazionate. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu azi, 02.04.2020. Pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 02.04.2020.
Incheiere de executare silita 351/2020 din 02.04.2020