B**** A**********
InculpatÎn baza art.335 alin.(1) C.pen. rap. la art.396 alin.(1), (2) şi (10) C.proc.pen. Condamnă pe inculpatul B A-F la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (faptă săvârşită la data de 27.03.2018). În baza art.91 C.pen. – art.93 C.pen. şi art.404 alin.(2) C.proc.pen. Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, timp în care inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.(2) şi (3) C.pen. şi art.404 alin.(2) C.proc.pen. Pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului următoarele obligaţii: a) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei/Consiliului Local Medgidia sau în cadrul Primăriei mun. Medgidia prin Serviciul Monitorizare Servicii Publice şi Direcţia de Gestionare a Domeniului Public şi Privat Medgidia pe o perioadă de 60 de zile. În baza art.404 alin.(2) C.proc.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă şi în cazul neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile. În baza art. 274 alin.(1) C.proc.pen.: Obligă inculpatuli la plata către stat a sumei de 1.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.05.2021.
Hotarare 1218/2021 din 26.05.2021Stabileşte pronunţarea la data de 26.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2021Termen acordat pentru lipsă inculpat.
Incheiere de sedinta din 18.03.2021