A***** K*****
InculpatÎn temeiul art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, constata legalitatea şi temeinicia până la acest moment, a măsurii preventive a arestului la domiciliu, aplicat inculpatului A.K., ---. În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedura penală, admite cererea formulata de inculpat şi înlocuieşte măsura preventiva a arestului la domiciliu, cu măsura preventiva a controlului judiciar, aplicat inculpatului pentru perioada de 60 de zile, începând cu ziua rămânerii definitive inclusiv. În temeiul art. 215 alin.1, alin. 2 lit. a, d Cod procedura penală, obliga pe inculpat ca, pe timpul cât se afla sub control judiciar: să se prezinte la instanta de judecata, ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, IPJ Mures, Serviciul de Investigatii Criminale, Biroul de Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritoriala a jud Mures, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar in fata caruia se afla cauza; sa nu se apropie de partile civile JL ---, LV ---, LA ---, KM ---, MHH ---, SN ---, BB ---, ZM ---, ST ---, BC ---, CA ---, BI ---, CE ---, SE ---, DM –--, MS –--, SII –--, KIE –--, ASO –--, SM –--, MA ---, DA –--, GN –-- si nici de martorii LGG – , HLA – , CI –, RN –, NLI –, KA –, KE –, SCM -, KK –, DZI - si sa nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin.3 Cod procedura penală, atrage atenţia inculpatuluii ca, în caz de încălcare cu rea-credinţa a obligaţiilor stabilite pe durata controlului judiciar, măsura preventiva a controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu, sau cu măsura arestării preventive, in conditiile legii. Comunicarea unei copii către I.P.J Mure? - Serviciul de Investigaţii Criminale, Sec?ia de Poli?ie Rurală nr. 2 Band (Postul de Poli?ie Pănet), S.P.C.L.E.P. Târgu Mureş ?i Poliţie de Frontieră Română. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedura penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în sedinta publica azi, 13.11.2020 orele 15,10.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 13.11.2020