M**** M***** F*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (4) şi (10) din C.p.p., Stabileşte pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, în sarcina inculpatului M M F, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis, prev. de art. 335 alin. (2) din C.p. În temeiul art. 396 alin. (4) şi (10) din C.p.p., Stabileşte pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, în sarcina inculpatului M M F, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) din C.p. Constată că cele două infracţiuni săvârşite de inculpat se află în concurs formal, conform art. 38 alin. (2) din C.p. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C.p., Aplică inculpatului MULEA MARIUS FLORIN pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă (anume 2 luni), rezultând pedeapsa finală de 1 (unu) an şi 2 (două) luni închisoare. În baza art. 83 şi 84 din C.p., Amână aplicarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare stabilite în sarcina inculpatului MULEA MARIUS FLORIN şi fixează termenul de supraveghere de 2 (doi) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) din C.p., Dispune ca inculpatul să respecte în cursul termenului de supraveghere următoarele măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba la datele fixate în acest sens; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea acesteia; c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În conformitate cu art. 86 alin. (1) din C.p., Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C.p. se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) din C.p.p. rap. la art. 83 alin. (4) şi 88 din C.p., Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, respectiv asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, anume: a) revocarea amânării aplicării pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie, cu consecinţa aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni; b) posibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă, cu consecinţa aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni; c) revocarea amânării aplicării pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) din C.p.p., Obligă pe inculpatul MULEA MARIUS FLORIN la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 300 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în cursul procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii). Cu drept de apel, în termen 10 zile de la comunicare copiei minutei pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 22.09.2020.
Hotarare 65/2020 din 22.09.2020