G**** A******** S*****
InculpatG**** G*** R******
InculpatC** P******* I**
Parte civilăI.În temeiul art. 396 alin. (1), (2) ?i (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpata G**** A******** S*****, la: -pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (patru acte materiale); -pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (două acte materiale); -pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (două acte materiale). În temeiul dispozi?iilor art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate, la pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, aplicând un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 5 luni închisoare, ?i, în consecin?ă, condamnă pe inculpată la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (patru acte materiale), înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (două acte materiale) şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (două acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune inculpatei ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Petroşani sau în cadrul Primăriei Oraşului Petrila, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (4) şi (5) Cod penal referitoare la consecinţa nerespectării măsurilor de supraveghere şi a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege şi la săvârşirea de noi infracţiuni, constând în revocarea suspendării sub supraveghere. În temeiul art. 32 alin. (4) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, desemnează ca organ cu atribuţii pentru efectuarea supravegherii inculpatei Serviciul de Probaţiune Hunedoara, căruia i se va comunica o copie a prezentei sentinţe la rămânerea definitivă a acesteia. II.În temeiul art. 396 alin. (1), (2) ?i (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Gabor Géza Romulus, la: - pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (două acte materiale); - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (două acte materiale). În temeiul dispozi?iilor art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate, la pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, aplicând un spor obligatoriu de o treime din cea de a doua pedeapsă, respectiv 1 lună închisoare, ?i, în consecin?ă, condamnă pe inculpat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, prevăzută de art. 323 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (două acte materiale) şi înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (două acte materiale), cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Petroşani sau în cadrul Primăriei Oraşului Petrila, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (4) şi (5) Cod penal referitoare la consecinţa nerespectării măsurilor de supraveghere şi a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege şi la săvârşirea de noi infracţiuni, constând în revocarea suspendării sub supraveghere. În temeiul art. 32 alin. (4) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, desemnează ca organ cu atribuţii pentru efectuarea supravegherii inculpatului Serviciul de Probaţiune Hunedoara, căruia i se va comunica o copie a prezentei sentinţe la rămânerea definitivă a acesteia. III.În temeiul art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 19 Cod procedură penală coroborat cu art. 1357 şi art. 1381 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de persoana vătămată Asociaţia C.A.R. Parângul I.F.N. şi, în consecinţă, obligă pe inculpata G**** A******** S***** să achite părţii civile Asociaţia C.A.R. Parângul I.F.N. suma de 4959,89 lei reprezentând debit din împrumut (637,5 lei) şi debit din dobândă (4322,39 lei) aferente contractului de împrumut nr. 1479/29.09.2014 şi obligă pe inculpaţii G**** A******** S***** şi Gabor Géza Romulus să achite, în solidar, părţii civile Asociaţia C.A.R. Parângul I.F.N. suma de 8410,90 lei reprezentând debit din împrumut (878,06 lei) şi debit din dobândă (7532,84 lei) aferente contractului de împrumut nr. 840/25.05.2015. În temeiul art. 25 alin. (3) Cod procedură penală, dispune desfiinţarea adeverinţelor de venit nr. 14/18.09.2014, nr. 57/18.06.2015, nr. 49/20.05.2015 şi nr. 21/26.01.2015. IV.În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţii G**** A******** S***** şi Gabor Géza Romulus la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală. Cu drept de apel la Curtea de Apel Alba Iulia în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. În cazul exercitării căii de atac, aceasta va fi depusă la Judecătoria Petro?ani. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 05.05.2021.
Hotarare 183/2021 din 05.05.2021Amână pronunţarea la data de 05.05.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2021Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentant inculpaţilor. Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen de judecată la data de 20.04.2021, ora 10:30, pentru când: Pune în vedere apărătorului inculpaţilor să depună la dosarul cauzei dovezi cu privire la faptul că susţine la Judecătoria Lipova cele 3 cauze la care a făcut referire. Prorogă punerea în discuţie a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, formulată de către reprezentanta Ministerului Public. Fără citarea părţilor, acestea primind termen în cunoştinţă potrivit art. 353 alin. (2) şi (7) Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 30.03.2021.
Incheiere de sedinta din 30.03.2021Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul părţii civile de acordare a unui termen de judecată în cauză în vederea pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen de judecată la data de 30.03.2021, ora 09:00, pentru când: - se va emite adresă către partea civilă B.E.J. Durbacă Claudia cu solicitarea de a comunica, în original, adeverinţele de venit nr. 14/18.09.2014, nr. 57/18.06.2015, nr. 21/26.01.2015 şi nr. 49/20.05.2015; - pune în vedere părţii civile Casa de Ajutor Reciproc C** P******* I** să precizeze în mod concret şi defalcat, pentru fiecare contract de împrumut în parte, valoarea debitului şi a dobânzilor datorate de inculpaţi şi cu privire la contractul de împrumut nr. 1292/24.09.2013, să indice dacă face obiectul cauzei sau creditul aferent acestui contract a fost refinanţat. Prorogă punerea în discuţie a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, formulată de către reprezentanta Ministerului Public. Fără citarea părţilor, acestea primind termen în cunoştinţă potrivit art. 353 alin. (2) şi (7) Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 09.03.2021.
Incheiere de sedinta din 09.03.2021Încuviinţează cererea inculpaţilor de acordare a unui termen de judecată în cauză în vederea angajării unui apărător. Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen de judecată la data de 09.03.2021, ora 10:00, pentru când: - se va pune în discuţie cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, formulată de către reprezentanta Ministerului Public la acest termen de judecată; - se va emite adresă către partea civilă C.A.R. PARÎNGUL I.F.N. cu solicitarea de a comunica, în original, adeverinţele de venit nr. 14/18.09.2014, nr. 57/18.06.2015, nr. 21/26.01.2015 şi nr. 49/20.05.2015 şi cu solicitarea de a comunica dacă înţelege să îşi precizeze acţiunea civilă formulată în cauză la data de 20.10.2020 având în vedere că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către inculpaţi la acest termen de judecată rezultă că de la data de 20.10.2020 şi până în prezent aceştia au continuat să achite din prejudiciul cauzat. Fără citarea părţilor, acestea primind termen în cunoştinţă potrivit art. 353 alin. (2) şi (7) Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 02.02.2021.
Incheiere de sedinta din 02.02.2021