P** I*** A*****
Intimat ReclamantB**** R********* S*
Apelant PârâtS******** B******* A B***** R********* S* M***** A G******* N******* B*** O* G*****
Intimat PârâtAdmite în parte apelul declarat de apelanta B**** R********* S*, în contradictoriu cu intimatul P** I*** A*****, împotriva sentinţei civile nr. 3397/13.12.2019 pronunţate de Judecătoria Bistriţa, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P** I*** A*****, în contradictoriu cu pârâta B**** R********* S*, în ceea ce priveşte: - stabilizarea cursului de schimb valutar CHF-RON, pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit nr. B0027479/15.10.2008, pe toată durata acestuia, la cursul BNR valabil la momentul semnării contractului de credit; - recalcularea ratelor în lei pornind de la acest curs; - obligarea pârâtei la restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre ratele calculate la cursul CHF-RON al BNR la data încheierii contractului şi sumele efectiv achitate de reclamant cu titlu de rate pe parcursul contractului; precum şi la achitarea dobânzii legale aferente sumei supuse restituirii cu acest titlu, de la data plăţii şi până la data restituirii efective. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, referitoare la comisionul de administrare a creditului şi comisionul de rambursare. Obligă intimatul să plătească apelantei cheltuieli de judecată în apel în sumă de 1.000 lei, reprezentând parţial taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Recursul se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată astăzi, 03 decembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 804/2020 din 03.12.2020Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru termenul din 03.12.2020, în condiţiile prev. de art. 396 alin.1 şi 2 C. pr.civ
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2020